Durerea pe care sufletul meu o revarsa peste amintiri e vesnic chinuitoare. Reuseste sa ma distruga ,sa ma lase sa nu suflu nici-o vorba .Ea castiga mereu ,ea reuseste sa ma arunce in disperare .Lacrimi dure pline de amaraciune imi curg printre randurile de alta data,iar dorul imi apasa inima cand imi arata filmul pe care melancolia mea la creeat.Nebunia e inca in mine,imi inalta venele catre acele ploii care ma faceau sa ma simt ma bine .Nu sunt buna de nimic ,descurajarea ma doboara. Incerc sa ma ridic ,dar demonii ma trag inapoi .Muzica ametitoare ma manevreaza din nou,iar fericirea este indepartata.Nu se va mai intoarce,a plecat fara sa spuna nimic,ma facut pentru o clipa sa zambesc ,iar acum ma strapunge pe la spate.Pana si umbra mea ma sperie,stiind ca dispare arsa de soare.Mintea e captiva in colivia nostalgiei si inca nu poate spera pentru ceva mai bun,doar asteapta acel semn ca voi reveni,ca sangele meu nu va mai fii invechit si ca zidul singuritati se va sparge.